Guvernul va putea solicita Consiliului Concurenței (CC) efectuarea de inspecții și de analize de caz atunci când există premise că mediul concurențial este distorsionat pe o anumită piață, Inspecțiile menționate vor putea fi efectuate în afara unei investigații de piață, doar în baza unui ordin al președintelui Consiliului, prevede un act normativ pregătit să fie adoptat de către Executiv. Proiectul prevede și mai multe modificări cu privire la aplicarea amenzilor dispue pentru practici anticoncurențiale, respectiv răspunderea în solidar a unei societăți-mamă și a-i impune amenzi pentru comportamentul uneia dintre filialele sale, dar și cu privire la clemența arată pentru colaborarea în cadrul unei investigații.
Vodafone România, al doilea jucător local de telecomunicații, a contestat cu recurs o hotărâre a Curții de Apel București din decembrie 2017, când instanța a redus cu doar 7% o amendă de 120,3 milioane de lei, aplicată operatorului de Consiliul Concurenței în 2011, la a doua rejudecare a dosarului. Potrivit instanței, comportamentul anticoncurențial al celui de-al doilea jucător local de telefonie mobilă ar fi fost favorizat de conduita autorității de reglementare în domeniul comunicațiilor, ANCOM.
Foștii acționari ai Netmaster Communications au chemat în judecată Orange România, liderul local de telefonie mobilă, cu afaceri de peste 1 miliard de euro în 2019, și solicită despăgubiri de 1 milion de euro pentru că operatorul telecom, prin abuz de poziție dominantă, ar fi refuzat să acorde accesul la rețeaua de telefonie în vederea terminării apelurilor naționale și internaționale tranzitate de acest operator. Un proces similar a fost inițiat de Simplus Invest, subsidiara locală a grupului francez Orange fiind chemată în justiție pentru despăgubiri de 17,05 milioane de euro, informație difuzată în exclusivitate de Profit.ro.
Simplus Invest SRL a dat în judecată Orange România, liderul local de telefonie mobilă, cu afaceri de peste 1 miliard de euro în 2019, și solicită despăgubiri de 17,05 milioane de euro pentru că operatorul telecom, prin abuz de poziție dominantă, ar fi limitat accesul companiei la rețeaua de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienții Orange, potrivit datelor Profit.ro. În urma deciziei de blocare, Simplus Invest a intrat în insolvență în anul 2015.
Netcity Telecom, concesionarul rețelei Netcity, a anunțat, duminică, după anunțul privind amenda de aproape 2,2 milioane lei primită de la Consiliul Concurenței, că va stabili pașii următori ”alături de Consiliul Concurenței și respectând în totalitate cadrul legal” și a subliniat ”nevoia conlucrării cu toate autoritățile competente", potrivit News.ro.
Gigantul american Google a fost amendat de autoritățile franceze cu 150 de milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața de publicitate online și pentru aplicarea unor reguli neclare de utilizare a servicului Google Ads.
41 de companii europene care furnizează servicii de comparare a prețurilor solicită autorităților UE din domeniul concurenței să ia măsuri împotriva Google, pe motiv că gigantul american abuzează de poziția dominantă și își favorizează propriul serviciu. Google încalcă astfel, potrivit rivalilor, nu numai legislația europeană în domeniul concurenței, ci și un ordin al Comisiei Europene, primit în 2017, de a înceta acest comportament.
Comisia Europeană a amendat Qualcomm cu 242 milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă, în contextul în care autoritățile din domeniul concurenței au stabili că producătorul american de componente a restricționat accesul competitorilor pe piață prin practicarea unui preț de vânzare sub nivelul costurilor.
Compania americană Uber a acceptat să plătească 2,3 milioane de euro autorităților olandeze pentru că a operat un serviciu de taximetrie neautorizat în perioada 2014-2015. Anterior, autoritățile olandeze au stabilit că servicul care permitea persoanelor cu automobile proprii să transporte pasageri fără a avea o licență în acest sens este ilegal.
Orange România va contesta în instanță amenda primită de la Consiliul Concurenței, apreciind că a avut o reacție legitimă și justificată în a stopa practicile comerciale înșelătoare ale unui furnizor de servicii.
Google este acuzat că nu face suficient pentru a pune în practică decizia Comisiei Europene în urma căreia a primit cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene pentru politici neconcurențiale.
Comisia Europeană a amendat producătorii de electronice Asus, Denon & Marantz, Philips și Pioneer cu suma totală de 111 milioane de euro, fiecare companie fiind sancționată în urma unei decizii individuale. Autoritățile europene antitrust au stabilit că cele patru companii au impus retailerilor online prețuri fixe sau minime la revânzarea electronicelor pe care le fabricau, încălcând astfel legislația Uniunii Europene în domeniul concurenței.
Autoritățile europene antitrust au amendat Google cu suma record de 2,4 miliarde de euro, pe motiv că ar fi abuzat de poziția dominantă pe piață, promovând propriile servicii în detrimentul altor companii.
Autoritatea britanică din domeniul concurenței (CMA) a amendat grupului farmaceutic american Pfizer cu suma record de 84,2 milioane de lire sterline (107 milioane de dolari) pentru că a majorat, cu până la 2.600%, costul unui medicament pentru epilepsie, informează The Guardian și BBC.
Rusia a amendat Google cu 438 de milioane de ruble (6,75 milioane dolari), pentru încălcarea reglementărilor antitrust, în urma unei plângeri înaintate anul trecut de operatorul motorului de căutare local Yandex, informează Bloomberg.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România (UNEJ), menținând amenda în valoare totală de 593.089 lei (131.798 euro) aplicată de Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenței a aplicat în acest an amenzi în valoare de 3 milioane de euro în urma investigațiilor finalizate până acum, nivel egal cu suma încasată anul trecut doar dintr-o singură sancțiune.
Consiliul Concurenței a sancționat 82 de companii de pe piața de lacuri și vopsele (4 producători și 78 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de 12,2 milioane de lei (circa 2,71 milioane euro), în cadrul a patru investigații având ca obiect întelegeri anticoncurențiale între Deutek, National Paints Factories Company, Policolor și Swarco Vicas și distribuitorii lor pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor și/sau împărțirea piețelor de desfacere în perioada 2004-2010.